Franța (septembrie 2018) - ziua 14: Col de Turini (din Sospel)

Ziua XIV – Sâmbătă, 15 Septembrie: Sospel – Col de Turini – Sospel, 40km cu 1113m dif. de nivel

După ce termin de împachetat mă pun și șurubălesc din nou la frână, mai ales că ieri am avut iarăși probleme. Reușesc să o reglez perfect, nu freacă și prinde foarte bine, iar apoi curăț lanțul și pornesc la drum. Urcarea din Sospel până în pasul Col de Turini are 24km cu pantă medie 5.2%, iar din camping mai sunt doar 20km așa că nu mă stresez deloc.

După nici 200m mă opresc. Sub greutatea bagajelor, discul de frână freacă și scoate un zgomot infernal, iar roata abia se învârte. Mă chinui să-i fac ceva cu bagajele puse, timp în care trec pe lângă mine 25-30 de mașini Porsche, primele 10 gonind destul de tare la deal. Pornesc mai departe deși frâna încă mai face puțină gălăgie, dar mai bine de atât nu iese reglajul.

Stâncile se înalță mult deasupra drumului așa că e nevoie de plase de protecție

Vreme excelentă de dimineață

Drumul și stâncile rămase în urmă

Treaba merge binișor, panta nu e foarte mare

Deși abrupturile muntelui sunt impresionante, peisajul nu oferă ceva extraordinar din punct de vedere fotografic așa că așteptam cu nerăbdare serpentinele alea multe cu pereții betonați. După 5km de urcare fac o pauză mai lungă. Mănânc, dau un telefon acasă și anunț pe Facebook că vând serpentine.

Notre Dame de la Menour

Pauza de masă. Anunț că am serpentine de vânzare

Plec mai departe cu gândul la imaginea serpentinelor pentru care e celebru Col de Turini și la un momentdat mă întreb dacă nu cumva sunt pe cealaltă parte, dar le găsesc în scurt timp. După ce trec de ele opresc în vreo 3 locuri ca să le pozez dintr-un unghi cât mai bun, dar nu-s prea mulțumit de rezultat. Mai sus era un loc de unde se vedeau cel mai bine, dar n-am mai oprit că trecea vremea și încă n-aveam 10km pedalați.

Mai multe serpentine

Pe astea le căutam!

Peisajul dominat de vârfurile stâncoase

În scurt timp am trecut pe sub pasarela de piatră ce duce la capela Notre Dame de la Menour, iar apoi drumul a devenit plat și am avut parte chiar de o ușoară coborâre. În mod normal asta ar fi trebuit să mă bucure, dar imediat mi-a sărit gândul la panta medie de 5.2%. Până aici panta fiind de 5-6%, datorită coborârii înseamnă că mai departe urcarea o să fie mai grea decât până acum, lucru la care nu mă așteptam. Așa pățești dacă nu te uiți pe profilul cățărării! După aproximativ 2km reîncepe cățărarea, chiar înainte de intrarea în Moulinet, o localitate foarte frumoasă, înconjurată de vârfurile înalte ale munților. Deși terasele din centru îmi trag cu ochiul pentru o pauză, merg mai departe căci după Col de Turini mă mai așteaptă o cățărare cu 500m diferență de nivel, iar deocamdată am parcurs doar 10km.

Moulinet

Nu m-ar deranja un așa peisaj în fața casei

Localitatea pare pustie

Vremea începe să se strice, scade temperatura, crește panta până la 13% și mă opresc tot mai des. Fac o pauză de alimentare și iau pe mine vesta de vânt, iar apoi pornesc încet mai departe. Cam cu 5km/h maxim, astfel că mă plictisesc de moarte și sper să dau de vreun cicloturist, dar nici o șansă. De altfel pot număra pe degetele de la o mână câți bicicliști am văzut azi. Doar mașini și motociclete de pe care mi se arată de multe ori thumbs up.

Locul de pauză

Un tunel, scurt sau lung, nici nu mai știu

Încet, tot înainte

După ce serpentinele s-au mai rărit pentru o vreme, reapar cu 5km înainte de vârf. Tot cam pe aici, la +1100m alt e ud pe jos. Sunt epuizat, nici nu știu dacă fizic sau mai mult psihic datorită frânelor care încă scârțâie și a monotoniei, peisajul fiind în mare același, iar viteza de înaintare +/-5km/h. Nu reușesc să parcurg mai mult de câte 1km (poate nici atât) fără să opresc așa că apare gândul cel negru: să renunț.

Ceață și gânduri negre

Se vede vârful, pe GPS

Cu 3 km înainte de vârf primesc alertă de furtună pentru Moulinet. Mă gândesc că e exact ce-mi lipsește ca să arunc bicicleta în râpă cu tot ce-i pe ea. Între timp rumeg cu un gust amar gândul de a renunța la restul traseului, iar pe ultimul kilometru al cățărării sunt atât de terminat că opresc de 3 ori.

După aproximativ 5h20min am ajuns în Col de Turini la 1607m alt. după ce m-am târât la urcare cu o viteză medie de 6.1km/h.

Am ”înfrânt”

Vârful mă întâmpină cu o vreme posomorâtă și nu e nimic ce să-mi îmbunătățească moralul

Caut un local unde să poposesc și mă duc să iau ceva de mâncare, dar nu mai au nimic, doar brioșe. Iau un Cola și toate brioșele, adică două la număr. Mă așez la masă, deznădăjduit, fiind deja hotărât să renunț la restul traseului. Mi-e imposibil de explicat ce simțeam în momentele alea. De un an de zile mă uitam la poze de prin pasurile astea din Alpi și de la începutul turei abia așteptam munții, fiind sigur că Alpii o să mă fascineze mai tare decât tot ce văzusem în primii 1000km.

Între timp apare din sens opus un cuplu de cicloturiști care au mers ca sarea pe rană. Câtă vreme tipa intră în restaurant eu mă pun la povești cu băiatul. Ea e din Noua Zeelandă, iar el din Australia (sau invers) și au făcut Ruta Marilor Alpi cu pornire din Geneva. Deja aveam hemoragie internă. Când aude tipul că vreau să renunț mă întreabă cât timp am la dispoziție ca să traversez Alpii. Îi spun că oricât vreau, nu e problemă timpul, iar el scoate o hartă cu Ruta Marilor Alpi și îmi arată că aș putea ajunge la Geneva evitând cele mai grele pasuri montane, dar eram deja hotărât. În ritmul și în condițiile în care am mers azi, nu pot să mă bucur de traseu aproape deloc, așa că o să mă întorc altă dată.

Revin la masa mea ca să-i las pe cei doi să consume ce și-au cumpărat, îmi beau și eu cola și rumeg mai departe gândurile mele. La scurt timp apare din același sens ca cicloturiștii un domn mai în vârstă ce călătorește pe jos, cu rucsacul în spate și se pune cu ei la masă. Trag cu urechea la discuțiile lor și aflu că oamenii ăștia au umblat prin toată lumea pe biciclete.

Cicloturiștii pornesc spre Menton ca să ia ziua următoare un tren către Italia, iar domnul se mută cu mine la masă. E neamț, a pornit de 2 zile în excursia pedestră și nu-i place să campeze în campinguri amenajate, în schimb e foarte încântat de warmshowers.org fiind că astfel a cunoscut mulți oameni frumoși în periplul lui în jurul lumii. Îi spun de ViaTransilvanica și pare foarte atras de un asemenea traseu, afirmând că ar vrea să viziteze România. Inevitabil apare întrebarea: cum e cu câinii fără stăpân? Apoi mă întreabă de Președintele Iohannis și discutăm scurt puțină politică, iar neamțul ne urează succes în lupta anti-corupție. Fac schimb de e-mailuri cu domnul respectiv și plec că deja e frig bine. Am stat mai bine de o oră în vârf.

Pe coborârea înapoi spre Sospel îi ajung pe cei 2 cicloturiști și îi depășesc. Ei se opresc la poze, mie mi-au fost suficiente cele 1000 de opriri făcute la urcare așa că mă opresc doar la campingul de la care am plecat dimineață. Montez în grabă cortul căci începe ploaia și apoi mă duc să achit 2 nopți de cazare deoarece mă hotărăsc ca ziua următoare să nu fac nimic, dacă tot am terminat tura.

Acu` stând strâmb și judecând drept, planul meu a fost prea ambițios pentru prima experiență de acest gen. Aș mai fi avut de pedalat încă aproximativ 1100km cu 17000m urcare.

Ce puteam face ca să iasă mai bine: