Franța (septembrie 2018) – ziua 4: Le Pont-d’Arc – Caderousse – Jonquières – Beaumes-de-Venise

Ziua IV – Miercuri, 5 Septembrie: Le Pont-d’Arc – Saint-Just d’Ardèche via D290 – Pont-Saint-Esprit – Caderousse – Courthézon – Jonquières – Beaumes-de-Venise, 106km cu 810m dif. de nivel

Mă trezesc și primul gând e să mă duc pe plajă să mai văd o dată Pont D’arc și în lumina dimineții. Plaja e pustie, doar eu și o barcă ce doarme la mal. Fac o panoramă cu telefonul.

Pont D’arc și plaja privată

Trec pe la ghișeu să-mi iau buletinul și să predau cartela de acces pe plajă și văd că sunt croissante proaspete de vânzare. Iau unul și pierd vremea pe terasă până îl mănânc, apoi mă mișc greoi cu împachetatul. Când sunt aproape gata mă abordează un neamț ce e cu familia și are rulota plină de biciclete, atât cursiere cât și MTB-uri. E curios de unde sunt, de unde vin și încotro mă duc, apoi îmi spune și el că a participat la BikeTransalp, unul din cele mai grele concursuri de MTB pe etape din Europa. Mă laud neamțului spunândui de băimăreanul nostru Robert Dobai care a terminat BikeTransalp în top 15. Când părăsesc campingul e deja ora 10 chit că mă trezisem 7:15.

Pornesc pe D290 și după 1.5km de coborâre ce trec într-o clipă încep să muncesc la cei 810m diferență de nivel. Văd un indicator ce anunță că în următorii 26 km de spectacol natural sunt amenajate 11 puncte de belvedere.
Prima urcare are 2.9km și pantă medie 8%, dar nu urc mult că trebuie să opresc. Pont D’arc îmi trage cu ochiul.

Rămas bun!

Drumul mă poartă apoi prin câteva tuneluri unde mă îngrijorez puțin din cauză că n-am luminile montate, deși gențile au reflectorizante foarte vizibile. Mi-au trecut emoțiile când am văzut că nici cei pe cursiere n-aveau lumini, iar unii coborau prin tunel cu ~60km/h.

După 45 de minute de urcare ajung pe Col du Serre de Tourre la 323m altitudine și după ce trec de indicator opresc la unul din punctele de belvedere să fac câteva poze, iar apoi alimentez că s-a golit bine rezervorul.

Pasurile la altitudine așa mică par o glumă, dar am avut ceva de muncit

Jos se vede drumul de unde am venit și râul plin de canotori

Terase de piatră și văi adânci

Pe traseul ăsta nu poți merge prea mult fără să oprești și după câteva sute de metri de coborâre trag pe dreapta la alt punct de belvedere.

Râul Ardèche șerpuiește prin canion

Când văd peisajul ăsta și canotorii pe râu îmi pare rău că nu-s prieten cu apa

Pe coborâre opresc și arunc o privire în spate. Pozez drumul în ambele sensuri și apoi văd în partea dreaptă ce urcare mă așteaptă și mi se înmoaie picioarele.

De acolo vin

Încolo mă duc

Cu chiu cu vai am terminat și urcarea asta.  În vârf mănânc ceva și admir drumul de unde am venit.

Greu, dar frumos! Côte du Bois Bouchas

Mai multe stânci

Alt loc de belvedere

Puțin demoralizat de distanța mică parcursă, n-am oprit la toate punctele de belvedere că nu mai ajungeam nicăieri. Fiecare astfel de loc avea un nume, era semnalizat cu un indicator pus cu 100m înainte și avea loc de parcare.

Belvedere, râu, caiace

Balcon des Templiers, unul din cele mai faine puncte de belvedere

O ultimă privire asupra canionului

După ce am terminat ”munca” la punctele de belvedere, m-am bucurat de coborâre, dar nu chiar la viteză maximă că trebuia să mă uit cu un ochi la drum și cu unul la peisaj. În prima localitate am oprit la un restaurant unde am mâncat (sau n-am prea mâncat) o friptură ce era făcută în sânge, deloc pe gustul meu. Evident că doamna nu vorbea engleză, dar cu ajutorul tehnologiei mi-a zis că dacă sunt cu bicicleta să-i dau bidoanele să-mi pună apă proaspătă, rece.

Ieșirea din canion. Râul Ardèche își vede liniștit de drum de aici încolo

Pe la kilometrul 50 al zilei revin pe traseul ViaRhona și începe plictiseala condimentată de un soare arzător ce servește 30-32 grade Celsius.

Revenirea pe plictisitoarea pistă

Cam așa a fost vreme de 25km.

Singurul lucru bun la pista asta e că merge cu spor, putând ține constant un 25 km/h. De la o vreme eram atât de toropit de căldură și de plictisit încât am lăsat-o mai moale cu gândul că poate mă ajunge cineva din spate și mai sparg monotonia. Mă ajunge un bătrânel cu e-bike pe care-l depășisem mai devreme, el fiind oprind. Având în vedere vârsta eram sigur că nu vorbește engleză așa că l-am salutat și m-am ținut după el până în Caderousse. Am auzit că a întrebat un copil de magazin și m-am decis să mă duc după el. În parcarea magazinului l-am întrebat totuși dacă vorbește engleză și ce să vezi, surpriză, vorbește. Am făcut cu schimbul la paza bicicletelor, iar apoi câtă vreme am așezat cumpărăturile în bagaje am schimbat câteva impresii. A pornit cu o zi în urmă pe ViaRhona și merge la Arles, dar și lui i se pare foarte plictisitor traseul. Îmi spune că e greu și cu e-bike-ul, dar îi permite să facă mai mulți kilometri pe zi. Ne luăm la revedere și eu rămân să mă răcoresc cu un Cola, timp în care apare alt cicloturist ce vine din Geneva și merge la Nîmes. De la el aflu că porțiunea de ViaRhona de la Geneva la Lyon e ceva mai interesantă.

După ce termin porția de socializare mă pun să caut camping, Caderousse fiind capăt de linie pentru planul de astăzi, după 70km pedalați.  Aici mă decid ca ziua următoare să fie de recovery și să pedalez doar vreo 40km până la baza Mont Ventoux, iar peste 2 zile să urc muntele. Un camping care să-mi fie în drum pentru traseul de mâine găsesc abia la 13km și pornesc într-acolo. Îmi dau seama că nu am luat apă de la magazin și încep să beau mai econom.
Pentru o vreme drumul mă duce printr-o podgorie unde cât vezi cu ochii era numai viță de vie. Pe marginea drumului sunt case mici, cochete, iar șoseaua e amenajată pe margini cu tuia.

Vie cât vezi cu ochii

Ajung la camping și am surpriza să fie plin. Găsesc altul la 5.5km și plec spre el, cam sătul deja de pedalat. Ajung la cel de al doilea camping și aici stupefacție, închis până în luna mai 2019. Deja era ora 18:30 și eram cam terminat după cei 90km adunați în pedale, dar mai ales eram demoralizat total. Atâta am căutat alt camping până am făcut gaură în Google Maps, dar singurul ce apărea era la 15km depărtare. Mă decid să sun să întreb ca să nu mai am surprize. Nu prea mă înțeleg cu omul că nu vorbește engleză, dar zice că “c’est bon”. Orașul arată foarte fain, dar nu-mi mai arde de poze. Opresc la un bar să iau apă și apoi intru pe o pistă de biciclete foarte faină, Via Venaissia. Parcurg pe ea 10km cu 27-30km/h, atât de tare voiam să ajung la camping. Văd în depărtare un uriaș și mă gândesc că numai Mont Ventoux poate fi. Deja mă fascina deși eram foarte departe de el.

Mont Ventoux în zare

În sfârșit, după o urcare scurtă ca de final de zi, ajung la Camping Municipal Beaumes-des-Venise care, ce să vezi, e închis! Când am văzut am crezut că s-a prăvălit Mont Ventoux peste mine. Sun la numerele de telefon afișate, nimic. Într-un final iese o doamnă cu un domn din camping și ca norocul ea vorbește engleză.
Sunt cazați acolo și mă lasă să intru în camping, urmând ca dimineață să plătesc. Doamna îmi explică organizarea campingului și zice să-mi iau ce loc găsesc liber.

Instalez cortul, fac un duș, mănânc niște conserve și mă prăbușesc pe salteaua Sea to Summit, o adevărată oază de relaxare.

Va urma.