Purple Lines MTB camp (iunie 2019) – Ziua 2: Munții Rodnei

Ziua II, Sâmbătă 22 Iunie: Moisei – Mănăstirea Moisei – Pasul Pietrii – Șaua Bătrâna – Tarnița La Cruce și retur, 49.85km cu 1726m dif. de nivel

Tura de ieri m-a ajutat să dorm puțin mai bine, dar tot în jur de 6am a fost deșteptarea și cafeaua savurată cu aceeași oameni. Traseul de azi începe din Moisei și o să ne întoarcem tot pe unde urcăm, nefiind posibil să facem o buclă. În teorie, nu e prea frumos să te întorci pe același traseu. În practică, am urât varianta asta. Bine, 87%, să nu ziceți că-s hater. Ceva tot mi-a plăcut.

Pe la ora 10:00, cum era stabilit, cam toată lumea e pregătită cu bicicletele pe mașină și pornim în scurt timp spre Moisei.

Wouter și Robert aranjază câteva biciclete în mașina de asistență

Aterizarea în Moisei. Foto: Iulia Crișan / The North Quest

Începem tura cu o urcare de încălzire, având panta medie undeva pe la 8%, iar apoi facem dreapta pe un drum ce pare recent pietruit. Aici mai dezmorțim picioarele cu o bucată de plat și apoi câteva bucăți de coborâre pe pietrișul instabil, după care ajungem la mănăstire și luăm apă de la izvorul aflat vis-a-vis de intrare.

În zare a început ploaia

Se vede și mănăstirea

Peisaj frumos și drumul pietruit

După o scurtă regrupare în fața mănăstirii pornim mai departe în viteză pe drumul asfaltat ce urcă și coboară de câteva ori, dar pe care îl părăsim după scurt timp. De aici până în Pasul Pietrii, urcarea cu pantă medie de 5% a fost exact pe gustul meu. Aproape de intersecția cu forestierul ce duce în Rezervația Naturală Izbucul Izei, Vlad face pană. Ne regrupăm la intersecție unde apare și Iulia cu mașina de asistență.

Ramona cu eBike-ul (eWarrior ar trebui să scrie pe tricou)

În față cu Wouter și Robert

Pauză de pană și de poze

Regruparea. Foto: Iulia Crișan / The North Quest

Robert îl trimite pe Wouter pe celălalt drum, spre rezervație, să exploreze dacă ne putem întoarce pe acolo, iar noi o luăm înainte. Drumul se strică puțin, dar deocamdată e bine. Pe bucata asta de urcare, juniorul Vlad ne lasă cu gura căscată pe toți. Accelerează tare să treacă pe lângă mine și Robert, moment în care îl văd cum zboară brusc în cap, peste ghidon. Pe urcare!!! Așa ceva nu credeam că e posibil. Aparent, i-a intrat între spițe vârful unui brăduț doborât. Stăm puțin să-și revină, iar apoi pornim mai departe. În curând apar și câteva porțiuni scurte de pushbike după care continuăm pe lângă liziera pădurii spre Șaua Bătrâna.

Terminăm o porțiune scurtă de pushbike

Ieșim din pădure spre Șaua Bătrâna

Plouă și într-acolo

Porțiunile astea de pushbike mi-au stricat și ritmul și zenul, dar încă n-a început partea nasoală. Chiar la ieșirea din pădure începe o bucată grea de pushbike.

Dacă era doar cât se vede în poza de mai sus, ar fi fost lux, dar la ieșirea din pădure am avut parte de o priveliște ce mi-a înmuiat picioarele. Bonus, ploua și în stânga și în dreapta noastră.

Pushbike o’clock

Vine ploaia

Pe alții îi plouă deja

Măcar a dispărut soarele dacă tot avem atâta de împins. Încep mă gândesc ce rost are să împing bicicleta pe aici, mai ales că o să ne întoarcem pe același traseu la mașină. Mă mai gândesc și dacă e sănătos să continui având în vedere cum arată vremea în jur. Pică moralul multe etaje și din când în când mai urcăm pe biciclete cât să ne dezmorțim de la atâta împins. Măcar nu-s singur, e și Istvan și Edwin. Călin cu Peter s-au întors, restul sunt în față bine de tot.

Vremea se tot strică. Cu chiu cu vai ajungem în ”vârf”. Ne bucurăm de peisaj și mai ales de mersul pe bicicletă.

Vârfurile înghițite de nori

Istvan se ține de șale sau scoate telefonul să facă poze?

Life behind handlebars, vorba aia românească.

Nu prea am idee ce vârfuri se ascund printre nori, știam doar că undeva în față-stânga cum mergem e Pietrosul Rodnei. Oricum, la momentul respectiv numai asta nu mă mai interesa.

Într-un final îi ajungem și pe ceilalți, opriți după un pâlc de copaci/arbuști. Mă întreabă Robert ”cum e” și îi răspund ”nu pot zice nimic bun, nu mă provoca”. Notă: îmi tot zice că-s prea negativist și că uneori nu mai știe dacă trollez sau vorbesc serios, de asta am zis să nu mă provoace că îi răspundeam într-o notă negativă cu esențe de troll. Desigur, negativismul e evident în răspunsul dat. 👀

Regruparea și echiparea de ploaie

Ștefan n-are stare sau cel mai probabil se încălzește

Plouă și acolo și se apropie de noi

Având în vedere că plouă peste tot în jurul nostru, se decide să nu mai mergem până la Tarnița la Cruce ci să ne întoarcem. Când ne arată Robert Pedalăm la întoarcere pe platou și mai facem o oprire să admirăm peisajul, mai ales că deasupra noastră s-au împrăștiat norii și iese soarele.

Avem șanse să scăpăm neplouați

Oamenii

De aici urmează coborârea tot pe unde am urcat. Adrian pică și face pană, eu mai bag niște pushbike și la vale. Mai scade moralul câteva niveluri, apoi forestierul începe să fie ud, semn că pe aici a plouat puternic. Se face o regrupare pe coborâre, eu fiind ultimul, evident, iar după o vreme, tot ultimul fiind, văd că ajung câțiva oameni din urmă. Pe drum, în fața grupului, era un taur tinerel și două văcuțe. A durat ceva timp până am trecut toți de obstacol căci bovinele alergau în zig zag, mai ales când voiai să te bagi în depășire, ele trăgeau pe partea ta.

Deja eram destul de ud cum m-am stropit de la roți și mă gândesc doar la un duș cald, când îmi pică fisa că mai avem de urcat drumul pietruit din zona mănăstirii. Încep să mă gândesc dacă oare nu o luăm pe asfalt de la mănăstire să evităm zona respectivă. N-am cugetat prea mult că iată-ne împingând de biciclete în sus pe drumul ăla pietruit care acuma era de nerecunoscut: într-un loc curgea vale pe el și era plin de șanțuri săpate de apă. Lucru bine făcut.

Peisajul după ploaie

Eu admirând peisajul. Foto: Wouter Cleppe / The North Quest

În ultima intersecție de pe coborâre, ne așteaptă Robert să nu o luăm aiurea. Sunt atât de binedispus încât nici nu m-am uitat spre el când am făcut virajul. Imediat ce mi-am dat seama de asta m-am și gândit ce o fi crezut omul. La pensiune mi-a spus că a simțit niște săgeți în inimă când am trecut pe lângă el. 😂

Avem noroc și ploaia începe abia când urcăm în mașini. La Pensiune ne așteaptă curcubeul.