Purple Lines MTB camp (iunie 2019) – Ziua 3: Munții Maramureșului

Ziua III – Duminică, 23 Iunie: Baia Borșa – Tarnița Bălăsânii – Fântâna Stanchii – Pasul Prislop – Șaua Știol – Cascada Cailor, 52.70km cu 1572m dif. de nivel

Licoarea magică se savurează în aceeași formație, cam la aceeași oră, doar că acum stăm tolăniți în hamace.

Înafară de bucata de început, traseul de azi îl știu de anii trecuți, sau cel puțin așa credeam. Mă gândesc doar la urcarea lungă de după Vf. Cearcănu.

La 10:10 începem să dăm la pedale, activitate care durează fix 3 minute, după care împingem voinicește la deal.

Stefan

The struggle is real. Panta mare și SPD-urile nu fac tot timpul casă bună

Mai facem loc câte unui ebike întârziat, să nu-și piardă demarajul, dar nici ei nu reușesc să urce tot pe ebicicletă. Strava arată în multe locuri peste 28% și porțiuni de 200-300 cu medie +20%. Dăm și câte o pedală pentru scurt timp, apoi iar la împins. Cineva se întreabă dacă Robert se referea la pushbike de 500m pe verticală sau 500m lungime când ne-a prezentat traseul. Cert e că am urcat 400m diferență de nivel în 4.4km cu tot cu câteva bucățele de coborâre.

Panorama spre Munții Rodnei a meritat tot efortul

Și Borșa

Facem o regrupare și admirăm Munții Rodnei în toată splendoarea lor, apoi pedalăm și împingem mai departe spre Baia Borșa. Peisajul e superb, mai puțin când apare în câmpul vizual versantul de la Baia Borșa ce a fost defrișat în întregime.

Într-un final terminăm cei 4.4km de urcare nervoasă și ne regrupăm înainte de coborârea spre Baia Borșa. Pe coborâre mai facem o regrupare, iar apoi ne oprim când ieșim la asfalt.

S-a mai calmat panta

Robert: ”Stai să-ți fac o poză!”

Spre Rai?

O regrupare la finalul urcării

Coborârea spre Baia Borșa

Regrupare pe coborâre

Câțiva oprim la un supermarket să luăm apă, iar restul o iau înainte cu Wouter. Ne întâlnim cu cei din față la un izvor cu apă sărată care nu îmi place deloc. De aici începe urcarea pe un forestier exact pe gustul meu, pantă până în 5-6%. Îl întreb pe Robert dacă după pod facem dreapta, ocazie cu care aflu că nu e traseul de anul trecut. Îi spun că eram pregătit psihic de urcarea aia lungă și-mi răspunde că îmi e bună pregătirea, căci e cam la fel și traseul de azi.

Față de traseul de anul trecut din ziua a III-a, cățărarea asta are ceva mai multe porțiuni abrupte și drumulul e mai bolovănos. Prin talentul pe care-l posed, pe prima astfel de bucată pun piciorul jos și din fața grupului în care mă aflu, ajung ultimul și merg mai departe singur. După o vreme opresc la o ”cascadă” ce curge pe versant și beau aproape un litru de apă. E tare bună și rece! Începe să meargă treaba mai greu așa că împing puțin pe o bucată care ar fi fost ciclabilă. Îl văd pe Ștefan și aștept să mă ajungă ca să nu continui singur, dar la scurt timp se oprește să să lucreze la rucsac.

Ne așteaptă Robert la o intersecție, după care mai opresc o dată la o cascadă să umplu bidonul și să mănânc. Lenevesc vreo 5 minute și apoi continui singur, ajungându-i pe ceilalți la un punct de regrupare.

Tarnița Bălăsânii?

Regrupare cu Wouter

Plecăm mai departe cu Wouter și băgăm nițel pushbike că parcă ne-a fost și dor.

Următoarea regrupare o facem la Fântâna Stanchii unde sunt o mulțime de viței și un ciobănesc cât bicicleta, dar din grija căruia putem fura toți vițeii că el e foarte prietenos.

Fântâna Stanchii

Urcarea asta, deși puțin mai grea, a fost mult mai frumoasă decât cea de anul trecut. De aici până în Pasul Prislop traseul este absolut superb, rulăm rapid și ușor, iar peisajul e de vis. Click pe poze!

Nu poți să nu oprești pt poze oricât de bine se rulează

Cătălin

Vremea pare că se supără, dar nu ne îngrijorează

Edwin

Istvan

Aici deja ne-am intersectat cu traseul de anul trecut

Nu știu ce face Ștefan în față, dar în curând îi dăm blană, parcă suntem la concurs.

Frânăm brusc pentru această panoramă

Și încă una.

Iulia se declară dezamăgită. S-a tot stresat când ajungem noi pe bucata asta faină, să ne aducă apă și să ne facă poze. A urcat de vreo 3 ori cu mașina de asistență din Pasul Prislop, căutându-ne, iar când am apărut într-un final, n-a oprit nimeni la apă și nici poze n-a apucat să ne facă. Deh, mergeam de parcă eram pe finalul unei curse, doar că mai avem să ne clătim ochii și cu alte locuri faine, nu e gata ziua!

După o regrupare în fața mănăstirii din Pasul Prislop, pe care n-am pozat-o nici anul ăsta, pornim spre Șaua Știol. Urmează o cățărare care nu putea avea un nume mai bun de atât (pe Strava): Starway to Haven – Climb. Aici, ca în fiecare an, golesc rezervoarele de energie, curios să văd ce mai pot după 3 zile grele. Wouter vine lejer în spatele meu de parcă avea motor, iar la un momentdat îmi spune să am grijă să nu-mi crape inima.

În vârful ”scării” ne regrupăm și apoi mai pedalăm puțin până să ajungem în Rai.

Ultimii metri de urcare din miile adunate peste weekend

Am ajuns! Șaua Știol

Admirăm peisajul înainte să coborâm spre Cascada Cailor

Coborârea e aceeași ca în prima zi, tot pe la Cascada Cailor. Cineva propune o poză de grup cu cascada, dar  ne înțelegem atât de bine încât nu oprește toată lumea în același loc pentru poză. Oricum e plin de turiști și n-ai loc de o poză decentă. Oamenii de pe traseu ne fac loc, fără să pară deranjați de prezența noastră, iar unii ne privesc cu admirație în timp ce alții presupun că e vreun concurs.

Aproape de finalul coborârii opresc să fac o poză cu Complexul Borșa, iar apoi opresc ca să o iau pe lângă bicicletă pe ultima porțiune unde am avut emoții în prima zi, când m-am jurat că azi o să cobor pe lângă bicicletă. Zis și făcut!

Coborârea de la Cascada Cailor

Bucata buclucașă

Vineri coborâsem pe cărarea din dreapta imaginii, iar azi am făcut pushbike pe cealaltă variantă care e mai puțin abruptă, dar mai tehnică. Când ajung jos o văd pe Ramona făcând inventarul rănilor. A coborât cam cum am coborât eu în prima zi, dar i-a ieșit mai prost și s-a lovit binișor. De la asfalt o ia Iulia cu mașina, iar eu trag să-i prind pe restul.

Wouter ne duce trena pe asfalt și chiar mă gândeam ce bine mergem, perfect pentru cooldown, dar domnul Vlad Faur depășește ghidul și se bagă la trenă. Wouter își reia poziția, iar apoi altcineva trece în față și e gata cooldown-ul, a început cursa! Gonim spre pensiune, schimbându-se oamenii de la trenă, de parcă suntem pe ultimii kilometri în Turul Franței.

Privind retrospectiv, fugăreala de la final a fost bună la ceva, chiar dacă nu la cooldown. La vreo 10-15 minute după ce ajungem la pensiune, începe să urle RO-ALERT pe unele telefoane, căci așa funcționează sistemul. Avertizare 35-40l/mp, grindină. Și i-a dat o ploaie cum nu cred că am mai văzut vreodată.

Aștept să se oprească potopul ca să pot strânge cortul care a rezistat cu brio. Între timp povestim cu oamenii și ne luăm adio de la cei care pornesc spre casă. Puțin după ora 18 pornesc și eu cu Cătană spre Baia Mare. Apropo de Cătană, nu v-am zis cum a ales să pedaleze astăzi cu un ebike, o țeapă de toată frumusețea. Atâta l-aș fi trollat și aș fi făcut mișto de el, dar din păcate se chinuia cu ebike-ul ăla undeva prin spatele grupului/grupul al doilea că cică ceva nu mergea bine la motor, astfel că nu l-am văzut mai deloc toată ziua. El zice că a stat la povești cu Robert…

Sfârșit.

Informații

Data: 20-23 iunie 2019
Durata: 3 zile
Locație: Borșa, Maramureș – Munții Rodnei & Munții Maramureșului
Total km: 140 km
Diferență de nivel: 4827m
Eveniment: Purple Lines – Warrior
Organizator: The North Quest

Costuri

Taxa de participare: 660 RON