Rock The Alps (Austria) – Ziua 1: Schönleiten & Leogang

Ziua I – Duminică, 4 august: Jausern – Viehhofen – Schönleiten – Asitz-Trail – Asitzbahn & Steinbergbahn – Hot Shots trail – Flow Link – Steinberg Line – Leogang – Steinbergbahn – Asitzkopf – Wurzel Trail – Panorama Alm – Monti Trail – Saalbach, 57km cu 2300m dif. de nivel

Nu contează la ce oră mă culc, dar mă trezesc după programul obișnuit de pensionar și mă duc să studiez aparatele de făcut licoare magică, dar lipsește cafeaua. Între timp apare Cosmin, care se ocupă în fiecare dimineață de servitul mesei, ajutat de Suzi și la scurt timp vine Robert care pleacă la magazin. Câtă vreme aștept după cafea, fac câteva poze și încerc să nu-l împiedic pe Cosmin când e cu farfuriile în brațe.

O priveliște bună de alimentat pentru o zi grea.

De regulă iau micul dejun pe la ora 11, așa că nu pot mânca prea mult dimineața, dar cu gândul la graficul urcărilor reușesc să mă surprind cu cât înfulec.

Pe la ora 10 ne facem apariția în fața pensiunii, unii gata de aventură, alții aproape gata și reușim să pornim după vreo 20 de minute. Fetele merg cu Suzi, ele nu o să facă a doua urcare a zilei, iar restul facem o grupă cu Robert în față și Cosmin în spate.

Foto: Adrian Crapciu | adriancrapciu.com

Pornim spre Viehhofen pe o pistă de biciclete pe care înaintăm rapid.

Trecem pe lângă restaurantul la care urmează să servim cina și începe distracția. Panta o ia razna rapid și ajunge din start la 18%, dar măcar deocamdată e asfalt, lux care nu ține foarte mult. Robert pleacă cu Ucenicu` în față, iar restul ne răsfirăm pe urcare, fiecare după puteri. La puls 185 și cadență 60-65 rpm se instalează rapid suferința.

Cu George pozând peisajul

Verde mult, vaci multe și pădure ciopârțită.

Îi vedem și pe ceilalți când ne așteaptă

Facem o regrupare la un izvor și apoi ne răsfirăm iar pe urcare. La o intersecție îl aștept pe Bogdan să vină din spate că nu aveam track-ul încărcat pe GPS. După noi mai e doar Cosmin cu Octavian. După mulți km de muncă asiduă la o pantă nemiloasă, se deschide în stânga noastră un peisaj superb.

Regula zice să urmărim drumul principal. Mie mi se pare destul de bună și varianta asta, așa că îl aștept pe Bogdan

Cu Bogdan și vârfurile înzăpezite/ghețari. Foto: Adrian Crapciu | adriancrapciu.com

Drumul nu numai că ne oferă acest peisaj, dar ne mai lasă și să respirăm pe o pantă mai domoală puțin și apoi chiar o bucată scurtă de coborâre. Mănânc din mers un baton să nu mă pierd de Bogdan, dar nu apuc să înghit de 2 ori că apare o urcare pe la 20% în vârful căreia ne regrupăm și mai avem puțin până la Schönleiten. Aici facem o poză de grup, dacă tot e gata urcarea, iar apoi așteptăm după Adrian să se poziționeze pe cărare să ne facă poze.

Nu întrebați ce făcea Robert. Inside joke. Foto: Adrian Crapciu

Peisajul îți taie răsuflarea și dacă te uiți în partea asta

Intrăm pe Asitz-Trail, o cărare naturală care ne duce la gondolele Asitzbahn și Steinbergbahn. Robert ne avertizează să avem grijă că sunt și hikeri și bicicliști din ambele sensuri. E greu să te concentrezi cu asemenea peisaj în jur, iar pe câteva bucăți scurte de urcare scot telefonul să fac câte o poză și las să treacă ceva bicicliști ce veneau din sens opus. Pe Cosmin și Octavian i-am pierdut pe urcare și eu nu mai coboară spre Leogang. Aflăm mai târziu că s-au dus și au luat la rând cârciumile de pe traseu.

Admir peisajul de pe Asitz-Trail. Foto: Adrian Crapciu

Foto: Adrian Crapciu | adriancrapciu.com

Asitz-Trail. Dacă nu era la coborâre, puteam zice că urcăm în Rai

Scurtă bucată de urcare. Dacă coborai cu viteza potrivită probabil nu trebuia pedalat.

Ajungem în zona gondolelor unde e aglomerație. Aici sunt câteva terase și e intrarea în Leogang Bike Park.

Verde crud și vârfuri ascuțite înfipte în nori.

Intrăm în bike park pe Hot Shots, un flow-trail de aproximativ 3.5km. După primele 2 contrapante mă prind cum funcționează treaba mai bine și începe să îmi placă. Kickerele mari îmi dau puțin emoții și frânez înaintea lor, mai ales după ce am luat unul mai tare și m-a cam aruncat de spate. Dacă eram mai priceput, sigur erau de vis. Îmi mai dau emoții și băieții nervoși ce veneau din spate, dar n-au fost foarte mulți.

Foto: https://www.trailforks.com/photo/14531834/

Kicker. Foto: https://www.trailforks.com/photo/16016698/

Ne regrupăm și facem o bucată scurtă pe forestier până la următorul trail.

Admirăm și peisajul când nu luptăm cu kickerele.

Robert zice că am fost și pe partea inferioară a lui Hangman I trail, dar după cum mă uit pe hartă văd că l-am ocolit cu grație și am intrat pe Flow Link, Hangman I fiind unul dintre trailurile tehnice din zonă (așa zice Goagăl!). Facem o regrupare și apoi intrăm pe pe Hangman II să mai servim niște contrapante că Flow Link-ul a fost cam drept.

La intrare pe Hangman II

Final de Hangman II

Continuăm pe partea inferioară a Steinberg Line care ne scoate la asfalt, iar cu asta încheiem prima experiență în bike park. Țin minte că domnul coleg George zicea la un momentdat pe coborâre că parcă îi e dor de urcare. Nu știu cum poți zice asta când urmează 12km cu 1100m diferență de nivel…

La asfalt în Leogang

La baza celei de a doua urcări

Am suferit un pic pe prima urcare a zilei, dar pe asta de la un loc zici că am murit. Singura consolare când vezi panta de 12-14-16% e că înghiți repede cei 1100m diferență de nivel. Mai oprim la o poză, la ronțăit un baton, iar când mai avem doar 400m de urcat (pe verticală) facem o regrupare.

Imediat după regrupare

Peisajul face ca tot greul de pe urcare să merite.

După ce ieșim din pădure vedem iar stațiile de gondolă de la intrarea în Leogang Bike Park, dar mai e de pedalat și panta e tot mai nervoasă. Ca să nu pedalăm doar pe forestiere abrupte, ne abatem de la drum și urcăm puțin și pe ceva trail, care cred că e pentru coborâre. Cu gândul la celelalte 5 zile, mai împing câte un pic de bicicletă, iar într-un final ajungem la punctul de belvedere Asitzkopf.

Domnul coleg se ambiționează și urcă tot trailul pe bicicletă.

Trecem de stațiile Asitzbahn și Steinbergbahn road.

Why we ride!

Ultima luptă cu panta înainte de Asitzkopf. Dacă te dai jos și te uiți înapoi nu pierzi nimic!

Trupa călare pe Asitzkopf.

De pe Asitzkopf coborâm puțin și ajungem la Schönleiten de unde o luăm pe Wurzel Trail care după descrierea lui Robert nu o să-mi placă. Trailul ăsta e o curbă de nivel de 3.4km care începe frumos și civilizat cu o bucată ce îmi aduce aminte de Șaua Galațiului de la Borșa, dar pe care nu am probleme cu ”înălțimea”. Apoi intră în pădure și începe nebunia: bolovani, rădăcini, noroaie, rădăcini off camber, toate pe o cărare îngustă. Îmi dau silința să pedalez pe acolo, dar la un momentdat o iau la pas. Mă așteaptă băieții cam pe la jumătate și apoi pornesc mai departe cu Vlad, când pe bicicletă când pe lângă bicicletă. Întâlnim mai mulți bicicliști ce vin din sens invers. Cam peste tot unde nu erau trail-uri de coborâre, oamenii parcurgeau traseul invers față de noi.

La început de Wurzel Trail, cam ca la Borșa.

Se strică treaba

În rog pe domnul Vlad Faur să-mi facă o poză așa vesel cum sunt.

Am scăpat!

Deși de obicei pushbike-ul îmi demolează rapid moralul și-mi piere pofta de viață, darămite cea de pedalat, aici n-a fost foarte lung și am privit partea plină a paharului că și așa tot zice Robert că-s cel mai negativist.

Am scăpat intact și fizic și psihic de pe Wurzel Trail și intrăm pe Panorama Trail, o coborâre faină de 1.3km ce ne scoate la Panorama Alm, locul unde stăm să bem un Cola-apă-chioară, dacă tot e aproape gata tura. Zic specialiștii că așa e bine, să te oprești doar când ai croșetat toate urcările.

Panorama Trail: Sursă: https://www.trailforks.com/photo/17402966/

Priveliștea de pe terasă.

După ce am încărcat forțele la terasă, îi dăm drumul mai departe. Ultima coborâre e Monti-Trail cunoscută și ca Milka Line, cu o lungime de de 2.8km. Așteptăm cuminți la intrarea în potecă să se poziționeze pe coborâre fotograful Adrian și apoi pornim zâmbitori și la interval de 10secunde să întâlnim obiectivul maestrului.

Priveliștea de pe terasă.

Așteptând după fotograf

Îi dăm drumul! Eu ultimul, ca de obicei.

Milka Line. Foto: Adrian Crapciu

Tot Milka Line. Aici ne-a rugat Adrian să nu-i cădem în cap, dar până la urmă s-a pus mai departe. Foto: Adrian Crapciu

Mai departe o luăm pe pista de biciclete spre casă unde ne așteaptă o ultimă urcare, scurtă și abruptă. Chit că urc cât de încet pot, tot trece pulsul de 170bpm și facem un pic de cool down învârtindu-ne în cerc prin parcare.

Prima întâlnire cu bike park-ul a fost superbă. Prima întâlnire cu forestierele austriece a fost chinuitoare, dar dacă mori în prima zi, nu ți se mai poate întâmpla nimic pe mai departe.

Facem rapid un duș și mergem cu mașinile în Viehhofen la restaurant. După ce mâncăm continuăm poveștile la pensiune după ce Robert ne prezintă traseul următor.

Va urma.