Rock The Alps (Austria) – Ziua 3: Kirchberg – Lisi-Osl Trail – Hahnenkamm Trail – Kitzbühel

Ziua III – Marți, 6 August: Kirchberg in Tirol – Lisi-Osl Trail – Bergbahn – Hahnenkamm (1712m) – Hahnenkamm Trail – Kitzbühel, 33km cu 1400m dif. de nivel

Ne trezim cum ne-am și culcat, cu gândul la Lisi-Osl trail. Afară plouă, dar sperăm ca la Kirchberg să fie vreme mai bună, fiind la vreo 50km de noi. La micul dejun insist să mă înscriu în grupa lui Suzi și aflu că fetele vor face complet alt traseu, nu am cum să merg cu ele și să cobor cu băieții pe Fleckalm Trail. Până la urmă Robert desenează un track gpx pentru mine, să merg cu ei și să cobor pe forestier singur dacă nu vreau pe Lisi-Osl Trail.

În jur de ora 10 începem pregătirile, iar la 11:00 ne pornim la drum cu mașinile.

Aproape gata de plecare

Eu mă duc cu Robert și facem o oprire la magazinul de biciclete să recuperăm mârțoaga. Ridicăm bicicleta cum am lăsat-o căci foaia pe care o aveau nu se potrivea, au încercat degeaba să o monteze. Când ești posesor de Cannondale lucrurile astea nu te mai surprind de la o vreme.

Ne apropiem de Kirchberg, dar vremea nu dă semne că s-ar schimba.

Într-un final ajungem și oprim în parcare înainte de intrarea în oraș. Până pregătim bicicletele de tură se oprește și ploaia complet.

Gata de start

Am pornit!

Începe în curând o urcare abruptă, evident, dar măcar e asfaltată mai mult de jumătate și pot merge în zig-zag unde e greu ca să țin o cadență mai mare. La terminarea asfaltului facem o regrupare activă. Adică Robert se întoarce și coboară un pic, iar Ucenicu se învârte în cerc și ne strigă să mergem mai departe fără să oprim.

Zig-zag. Foto: Adrian Crapciu

Cu Robert, Ștefan și Ionuț. Foto: Adrian Crapciu

Ieșim în curând din pădure și mai vedem și noi altceva înafară de asfaltul de sub roți. Picioarele merg bine, priveliștea e frumoasă. Fac o oprire pentru poze cu domnu` coleg George, iar apoi în scurt timp ne trezim în vârf, mai fresh decât mă așteptam.

Robert și Ucenicu`

E frumos și cu nori

O proprietate drăguță.

Domnu` coleg oprește la poză, opresc și eu.

Gata urcarea.

Deși de aici încolo eu aveam alt traseu pe GPS, se întâmplă un lucru care nu mi-e specific deloc. Mă gândesc că e păcat să fiu acolo și să nu mă duc să văd cu ochii mei ce are de oferit Lisi, chiar dacă o să merg pe lângă bicicletă. Îl întreb pe Robert cât de tare o să-mi strice buna-dispoziție. Îmi zice să mă uit pe trail în jos de la intrare și să mă decid acolo ce fac. Nu socotesc mult că sigur renunț, așa că las șaua jos cum face toată lumea care n-are dropper.

Pleacă Octavian, plec eu și apoi Cosmin. Nu știu dacă răspunsul lui Robert a fost capcană, cert e că începutul trailului nu prevestea nimic din ce avea să urmeze. Am coborât câteva viraje pe bicicletă cât să dau bine în fața camerei, apoi am început cele 147 de încălecări-descălecări ale bicicletei.

Eu și Lisi. Foto: Adrian Crapciu

Cam emoționat la această primă întâlnire. Foto: Adrian Crapciu

Apoi a urmat nebunia. Contrapante, podețe, rădăcini, etc. Când revin călare pe situație, îmi iese în cale indicatorul cu ”Control your speed!” și mă gândesc oare ce prăpăstii urmează.

Ca pe casă!

Mai sunt multe oare?

Semne încurajatoare

Aud cum coboară cineva vijelios, sigur nu e Cosmin, așa că mă cocoțez înafara trailului. Trec doi băieți și imediat se aude o bufnitură. Octavian care e vreo 2 viraje mai jos, nu se hotărăște cum să împartă o contrapantă cu băieții ăia și se dă de pământ. De la un momentdat mă satur de cât am tot încălcat și descălecat bicicleta așa că nu mă mai urc pe ea, dar nici pe jos nu-i prea ușor. Facem câte o regrupare, adică mă așteaptă lumea pe mine la fiecare intersecție a trailului cu forestierul.

Ultima porțiune a coborârii a fost complet diferită și mi-a plăcut maxim, dar și aici am avut de descălecat că se lucra cu excavatorul într-o curbă.

Foto: Adrian Crapciu

E gata, am supraviețuit. M-a ajutat enorm că am lăsat șaua jos, nu de alta, dar la cât am încălecat și descălecat cred că făceam vreo întindere la mușchii inghinali dacă era șaua la înălțimea normală.

Ne îndreptăm spre a doua urcare a zilei. Constat rapid că mersul la vale pe lângă bicicletă nu mi-a făcut bine deloc și mă dor genunchii, inclusiv dreptul care e cel sănătos de regulă.

Robert cu băieții au luat-o deja în față, iar eu opresc să dau jos base layer-ul că a ieșit soarele și mi-e cald. Apare Cosmin care mă adoptă tacit la grupa lui, alături de Octavian. Ghidul adoptiv socotește rapid că mai avem 6km până la cabana unde bem un Cola, dacă e deschis. La cât de greu mergeau picioarele, distanța respectivă părea că o să ne ia o veșnicie. Paharul de Cola a devenit următorul mare target de bifat în existența noastră chinuitoare, dar frumoasă!

Săracii ăștia n-au auzit de termopan, inox și ondulin roșu!

Scăpăm greu de kilometri ce ne despart de Cola

Înaintăm, dar mai avem mult.

Cosmin și Octavian

Vedem multe cabane faine în stilul caracteristic zonei și oprim destul des, nu să le admirăm ci să ne tragem sufletul. Mă rog, eu opresc, mă ajung rapid băieții din spate și se opresc și ei. Oameni de treabă, nu voiau să mă odihnesc doar eu, singur.

Într-un final zărim și terasa Ochsalm. Eu fără ochelarii de vedere dibuiesc doar că se plimbă cineva pe acolo, deci e deschis. Cosmin zice că e Robert cu trupa și după încă 2 serpentine suntem și noi la masă.

După o porție de Cola și două batoane mă ridic de la masă cu mai multă viață în picioare. Ne apucăm de treabă să terminăm urcarea spre vârful muntelui Hahnenkamm. Între timp am aflat că nu o să mai facem Fleckalm Trail, fiind închis, dar o să coborâm un trail deschis recent.

Grupați frumos, la puțin timp după pornirea de la terasă.

Întârziații

Aproape de intrarea pe Fleckalm Trail

După ce atingem vârful coborâm puțin pe asfaltul din stațiune și apoi ne regrupăm la intrarea pe Hahnenkamm Trail. De jur împrejur e plin muntele  de telegondole ce urcă aici, dar noi n-am fi meritat Cola de la terasă dacă n-am fi pedalat din greu.

Biserica aia parcă e în Rai

În sfârșit coborâm!

Intrarea pe Hahnenkamm Trail

Robert cu câțiva băieți pleacă să vadă celebra pârtie de ski Streif, una din cele mai dificile din lume, iar când se întorc suntem în formație completă. Hahnenkamm Trail e un flow trail de 8km deschis vara aceasta, motiv pentru care n-a fost acoperit cu pietriș încă. Adrian pleacă înainte să se pună pe baricade pentru poze, iar noi lăsăm puțină distanță unul față de altul să nu călărim concomitent senzorul fotografului.

Flooow și noroi

Foto: Adrian Crapciu

De 2x Adrian după ce ne-a făcut poze și fuge mai departe.

Constat rapid că trailul e cam noroios și alunecă pe unele porțiuni. Îngândurat de aderența precară îl zăresc pe Cosmin după un gard și întreb cum a ajuns acolo. Păstor serios și grijuliu cu mioarele primite în sarcină, acesta sfătuiește oaia neagră (deh, eram ultimul ca de obicei) să tragă de poartă. Zis și făcut. Pun mâna pe bucata aia de țeavă PVC ce era drept poartă și trag de ea. Când am simțit că mă curentează bine, Cosmin deja râdea cu lacrimile în ochi. I-am dat drumul din mână și mi-a rămas sprijinită pe picior… După ce i-am zis vreo două vorbe dulci, am râs împreună.

Foto: Adrian Crapciu

Nu după mult timp îi dispare zâmbetul de pe față lui Cosmin. Noroiul de pe trail îi cam taie pofta de bicicletă. Când mă uit la el parcă mă văd pe mine în oglindă în zile precum cea din Munții Rodnei de la Purple Lines MTB camp când pushbike-ul mi-a zdrobit moralul și nu mai aveam chef de nimic. Deocamdată stau bine la capitolul moral. Mai rău stau pe bicicletă în contrapantele cu mult noroi. Când îl văd pe Cosmin că scoate un picior din pedală și o ia prin alunecare cum nimerește, mă descurajez și o iau pe jos.

Foto: Adrian Crapciu

Facem câte o regrupare în locurile în care trailul întâlnește drumul forestier. După o astfel de pauză intru ultimul pe trail, iar când îl văd pe Cosmin că se oprește 2 viraje mai jos îi strig să stea acolo să-l depășesc. Trec de el cu jumătate de bicicletă și când mă văd cu roata fața pe contrapanta plină de noroi mă opresc brusc în fața lui. O fi rămas el mască văzând așa manevră, dar descălecatul de pe bicicletă a fost și mai haios. Stăteam cu un picior rezemat de peretele contrapantei și nu mă puteam mișca să decuplez celălalt picior din pedală că aluneca și bicicleta și piciorul de sprijin. Am râs bine amândoi și mi-am reluat poziția în urma lui.

Deși mi-a plăcut coborârea, din cauza noroiului m-am bucurat când s-a terminat. Dacă aderența ar fi fost mai bună, era o coborâre excelentă. Kitzbühel arată foarte frumos, cel puțin zona pietonală prin care am trecut.

Le murdărim ăstora străzile la cât noroi avem

Noi n-am avut stații de autobuz pe traseu.

Ajungem înapoi la mașini după ce ne fugărește Robert pe câțiva kilometri de fals-plat cu o trenă rapidă în loc de cooldown.

Primim un furtun cu apă de la bikeshop-ul din parcare și înșirăm bicicletele la spălat. Adrian ne pune la perete să imortalizeze starea de spirit cu care am coborât de pe munte, iar între timp apare și grupa fetelor care au pedalat mai mult ca noi.

Happy face (cât s-a putut!)

Iulia își spală cu drag noua bicicletă.

Ajungem la pensiune după ora 20 și ne pregătim în fugă de mers la restaurant. După ce revenim de la cină Robert ne prezintă traseul și concursul de downhill din ziua următoare. Eu mă declar sceptic cu privire la arbitraj și ne distrăm povestindu-le de concursul de la Breb unde arbitrajul inițial mă dădea câștigător iar apoi s-a schimbat că era evident că-i o eroare.

Va urma.